Camora, unul dintre cei mai buni fundași stânga care au evoluat în ultimii 10 ani în România, a acordat siteului stiridesport.ro un interviu amplu în care a abordat o serie de teme interesante. Jucătorul de la CFR Cluj susține că va rămâne la grupare din Gruia.
„Toată lumea își dorește o decizie favorabilă de la TAS. Dacă nu vom primi acele 24 de puncte, atunci va fi extrem de greu pentru noi. Cum am spus, sper să facem un miracol și să câștigăm aceste ultime 4 meciuri și 12 puncte. Va fi păcat că cele două echipe din Cluj ar retrograda. S-a ajuns aici din cauza jucătorilor. Conducerile ar trebui să răspundă în acest caz.
Dacă vom primi punctele și ne vom salva, vreau să rămân la CFR Cluj în Liga 1. În caz contrar, va fi greu să mai rămân în liga a doua din România. Vom vedea”, a spus portughezul pentru sursa citată. Întrebat dacă CFR va arbitra lupta pentru evitarea retrogradării, căpitanul triplei campioane a României (2008, 2010, 2012) a fost tranșant: „Nu cred că e vorba de asta. Noi suntem într-o situație grea. Ați observat și acum la Brașov, primul gol al lor a fost dintr-un ofsaid evident. N-a vorbit nimeni de acest lucru. Ne ajutăm doar pe noi, că suntem și noi la retrogradare. Referitor la rezultatele surprinzătoare ale unor echipe, nu știu ce să zic. Personal, intru pe teren să câștig fiecare meci, eu nu sunt așa. Nu mă interesează cine retrogradează”
ProSport a scris vineri că decizia TAS în privința depunctării CFR-ului cu 24 de puncte din pricina neplății datoriilor către șase jucători va veni la finalul acestei luni. Clujenii sunt siguri că această depunctare va fi retrasă, iar echipa va urca automat în clasament și va rămâne în Liga 1. Motivul invocat este intrarea în insolvență, ceea ce blochează automat toate datoriile și șterge termenele de plată.
Decizia TAS va avea efecte importante și asupra echipelor retrogradate. În cazul în care Tribunalul de la Laussane va da răspuns favorabil CFR-ului, ocupanta locului 12 din Liga 1 nu se va mai salva de la retrogradare, deoarece va cădea o poziție în clasament odată ce clujenii își vor reprimi punctele. „Cei de la FRF au solicitat prelungirea termenului de depunere a documentației, pe motiv că s-au ocupat de licențiere și n-au avut timp. Cererea le-a fost admisă. Nu ni s-a comunicat termenul de judecată, dar, din ce am vorbit și cu alți avocați până la 1 iunie ar trebui să se judece”, a spus Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al CFR-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER